duminică, 11 ianuarie 2015

Ciclul de functionare in patru timpi al motorului

Definiția PMI și PME

    Înainte de a discuta ciclul motorului definim doi termeni des utilizați în domeniul motoarelor pentru automobile:
Punctul Mort Interior (PMI)
  • este poziția în care pistonul este cel mai aproape de chiulasă, iar axa bielei este în continuarea axei pistonului
  • este punctul în care viteza pistonul este nulă
  • este poziția pistonului la care corespunde volumului minim ocupat de fluidul motor în cilindru
Punctul Mort Exterior (PME)
  • este poziția în care pistonul este cel mai departe de chiulasă iar axa bielei este în continuarea axei pistonului
  • este punctul în care viteza pistonului este nulă
  • este poziția pistonului la care corespunde volumului maxim ocupat de fluidul motor în cilindru
Având toate noțiunile de baza putem trece la explicarea celor patru timpi care definesc un ciclu motor:
  • timpul 1: admisia sau admisiunea
  • timpul 2: comprimarea sau compresia
  • timpul 3: destinderea
  • timpul 4: evacuarea

Ciclul de funcționare în patru timpi al motorului

Timpul 1: ADMISIA
  • supapa de admisie este deschisă, aerul (diesel) sau amestec aer-combustibil (benzină) este introdus în cilindru
  • supapa de evacuare este închisă pentru a împiedica introducerea de gaze arse înapoi în cilindru
  • pistonul pleacă din PMI și se deplasează către PME
Admisia într-un motor cu ardere internă
Foto: Admisia într-un motor cu ardere internă.
Timpul 2: COMPRIMAREA
  • ambele supape sunt închise
  • pistonul se deplasează de la PME la PMI comprimând aerul/amestecul carburant din interiorul cilindrului
Comprimarea într-un motor cu ardere internă
Foto: Comprimarea într-un motor cu ardere internă.
Timpul 3: DESTINDEREA
  • ambele supape sunt închise
  • pistonul pleacă din PMI și se deplasează către PME fiind împins de presiunea generată în urma arderii amestecului carburant
Destinderea într-un motor cu ardere internă
Foto: Destinderea într-un motor cu ardere internă.
Timpul 4: EVACUAREA
  • supapa de admisie este închisă
  • supapa de evacuare este deschisă
  • pistonul se deplasează de la PME la PMI evacuând gazele arse din interiorul cilindrului
Evacuarea într-un motor cu ardere internă
Foto: Evacuarea într-un motor cu ardere internă
 În animația de mai jos se poate observa succesiunea timpilor motorului împreună cu mișcarea pistonului în cilindru.
Succesiunea timpilor într-un motor cu ardere internă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu